Poze din RAPID Bucuresti

pagini din istoria rapidului
in 1923 s-a nascut o cluburi din romania se pot lauda astazi cu o

Pagini din Istoria Rapidului In 1923 s-a nascut o legenda Putine cluburi din Romania se pot lauda astazi cu o traditie atat de indelungata ca a Rapidului. Dar ceea ce face din Rapid un club cu adevarat unic este felul in care s-a impletit in cazul sau istoria cu mitul. Clubul s-a nascut din pasiunea catorva muncitori ceferisti pentru sportul cu balonul rotund. Aceasta pasiune a fost suficienta pentru a-l tine in viata opt decenii. Intr-o zi de septembrie, in toamna lui 1923, maistrul Teofil Covaci si strungarii Grigore Grigoriu si Geza Ginzer, de la atelierele Grivita, semnau actul de fuziune intre "Atelierele" si "Excelsior". Numele pe care l-au ales a fost Rapid. Culoarea visinie aleasa pentru echipament chiar de sotia lui Grigoriu avea sa devina in timp simbolul giulestenilor si al unei iubiri fara seaman. Din 1932, meciurile si antrenamentele au inceput sa se desfasoare sub Podul Grant. Arena a fost terminata abia in 1939, cu ambitia de a reproduce la o scara mai mica stadionul lui Arsenal. Era timpul sa isi faca aparitia si celebra galerie a Rapidului. Clubul a evoluat, in timp, si sub alte denumiri, dar, lucru sugestiv, toate aveau o unica semnificatie, fie ca se numeau "Locomotiva", "CFR" sau, in fine, "Rapid" Spiritul Rapidului Rapid a inceput destul de repede sa exercite o fascinatie asupra publicului. Chiar si adversarii simteau ca e "ceva" deosebit in legatura cu aceasta echipa. Se vedea din ardoarea cu care se luptau in fiecare meci impotriva "feroviarilor" . Pentru cei crescuti in suieratul locomotivelor din Calea Grivitei, Rapid reprezenta esenta sportivitatii si posibilitatea de a se simti invingatori in fata unui adversar mai puternic. O evadare dintr-un trai deloc usor, la fiecare sfarsit de saptamana, si o raza de speranta. Cu timpul, oameni de toate conditiile au inceput "sa se simta giulesteni". Rapid a devenit echipa cu cei mai multi simpatizanti din randul vedetelor si artistilor, oameni ce au iubit sincer spiritul alb-visiniu. Era si greu sa nu fii atras de arena de sub Podul Grant, cand pe ea evoluau nume de legenda ca Baratki, Ionica Bogdan, Bazil Marian, Ozon sau Fanica Filote. Era vremea cand pe Giulesti se inventa fotbalul spectacol. O reteta care s-a dovedit de succes in Cupa Romaniei, competitia predilecta a clubului, si care avea sa-i aduca pe alb-visinii in finala Cupei Europei Centrale in 1940, nedisputata din cauza razboiului. Marele vis al Giulestiului, cucerirea campionatului, s-a implinit abia in 1967, cu Valentin Stanescu la carma si cu jucatorii Raducanu, Lupescu, Motroc, Dan Coe, Greavu, Dinu, Jamaischi, Nasturescu, Neagu, Codreanu, Nichi Dumitriu, Puiu Ionescu si altii. Pe gazonul Potcoavei (pe atunci, actuala tribuna din dreptul tabelei de marcaj nu exista) au pasit de-a lungul timpului echipe ca Juventus, Rapid Viena, Leeds United, Anderlecht, AC Napoli, Legia Varsovia, Totenham, Inter Milano, Charleroi, Eintracht Frankfurt, Karlsruhe, nu putine trebuind sa se recunoasca invinse de exuberanta formatie a romanilor Zorii primului deceniu de dupa caderea comunismului gaseau Rapidul in suferinta celei de-a doua divizii, cu o baza materiala aproape inexistenta. Ceea ce a urmat ar putea fi numit drept "deceniul marilor sperante" pentru Giulesti. Sperantele suporterilor ce animau tribunele batranului stadion, nemodernizat de zeci de ani, au renascut odata cu implicarea investitorilor animati de o pasiune comparabila cu a lor. Dupa preluarea clubului, George Copos s-a impus ca investitorul cel mai important din fotbalul romanesc. An de an, milioane de dolari au fost investiti in crearea unui lot competitiv, a bazei de selectie, pornind de la nivelul juniorilor, in stadion si in ultramodernul cantonament de la Pro Rapid. Rezultatele nu au intarziat sa apara. O participare laudabila in Cupa UEFA cu Viorel Hizo la timona, o finala a Cupei Romaniei si o clasare constanta in fruntea clasamentului. Devenise limpede pentru toata lumea ca Rapid era din nou o forta respectabila in fotbalul romanesc. Adevaratele performante au purtat, insa, marca unui antrenor pe care Inter Milano si Galatasaray aveau sa ni-l "rapeasca" pe rand, ultima, pentru a-si trece in palmares o Supercupa a Europei. Mircea Lucescu a insemnat o cupa dupa 23 de ani in vitrina clubului, un campionat pierdut in ultimele secunde in urma erorilor flagrant de arbitraj, si - dupa o asteptare de 32 de ani - al doilea titlu in Giulesti. Astazi, Rapid beneficiaza de conditii de pregatire la nivel european, in baza de la Pro-Rapid, iar potcoava de sub Podul Grant a fost reintregita cu o peluza noua (unde s-a plasat galeria), scaune din plastic si instalatie de nocturna. In Europa, giulestenii au incercat marea aventura, dupa meciuri fara gol primit in deplasare, pe doua mari arene ale lumii, in compania legendarelor Liverpool si Paris Saint-Germain. Liga Suporterilor Rapidisti Prima liga a suporterilor din Romania a luat fiinta in zorii lui '90, cand altii alergau sa infiinteze partide. Modelul l-a constituit organizarea celebrei Juventus Torino, iar initiatori au fost Andrei Teodor, Constantin Mincea, Vivi Sindrilaru si alti cativa suporteri ai "feroviarilor". Recunoasterea juridica a venit la 14 februarie 1990, din partea Judecatoriei Sectorului 1 (Sentinta nr. 252). La ora actuala, Liga Suporterilor Rapidisti numara 15.000 membrii cotizanti din toata tara. “Consideram ca am fost prima uniune de suporteri din Europa de Est”, spune Andrei Teodor, in prezent conducatorul acestei ligi. Rolul LSR este sa sprijine activitatea clubului Rapid, atat pe plan fotbalistic, cat si in celelalte sporturi. si se ocupa de modul in care se prezinta galeria , deplasari in tara si strainatate. De remarcat, ca la sediul LSR se lucreaza numai pe baza de voluntariat. De altfel, a fost lesne de constatat ca in urma eforturilor depuse de Liga, galeria Rapidului se numara printre cele mai disciplinate si sportive din tara. “Ne intelegem cu majoritatea suporterilor din provincie si ne respectam adversarii pentru ca trebuie sa existe o rivalitate sportiva. Pe de alta parte, am luptat si luptam pentru demilitarizarea cluburilor departamentale care fac prea mult rau fotbalului romanesc”, mai spune Andrei Teodor. “Singuri impotriva tuturor” A fost strigatul de lupta al fanilor, insa, din pacate, mai mult o constatare decat un slogan. Este modul in care s-ar putea rezuma o buna bucata din istoria clubului. A fost vremea cand, dupa caderea cortinei de fier, Rapid lupta cu armele sportivitatii, cu forte inegale, in fata cluburilor departamentale sustinute din rasputeri de autoritati. Jucatorii cei mai valorosi erau "inrolati" prin metode oculte, lasand echilibrarea balantei in seama entuziasmului si daruirii cu care jucau in meciurile directe rapidistii. Pentru acestia din urma, o victorie impotriva mai marilor zilei valora mai mult decat un campionat. Iar, cum avea sa constate mai tarziu, Ion Ionescu, "oamenii din cartier munceau cu mai multa tragere de inima si pareau mai fericiti in acea saptamana". In vreme ce altii alergau dupa "performante" cu orice pret, Rapidul "se multumea" cu titlul de cea mai iubita echipa din Romania. Fara a fi o fatalitate, "Singuri impotriva tuturor", a devenit, in timp, un titlu de glorie, semnificand neimplicarea in jocuri de culise, cultul pentru fair-play si ideea de competitie.